Dinamo traversează un proces de reconstrucție nu doar la nivelul lotului, ci și în ceea ce privește infrastructura. Anunțată la începutul mandatului lui Ionuț Negoiță, construcția unui nou stadion a revenit printre prioritățile șefilor din Ștefan cel Mare.
Președintele Constantin Anghelache a confirmat că în perioada următoare se vor pune bazele unui acord care va duce spre demararea proiectului unei arene ultramoderne a „câinilor”
„Există discuții pe care nu le-am abandonat. Rămâne ca după anumite discuții pe care le vom avea să ajungem și la proiectul stadionului. Trebuie ca Dinamo să rămână în centrul Bucureștiului și să aibă o arenă la nivel internațional. Clubul este unul privat, de aceea vorbim despre o concesiune unei părți din teren, care și aceea va fi plătită, după care se va construi o altă arenă”, a spus Anghelache la Sport.ro.
15.000 de locuri are stadionul Dinamo, arena fiind construită în 1951
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER